| Deputatul
Lubanovici a fost ales democratic si nu numit
!
Intr-un
protest public si mizerabil al directorului
revistei “Clipa Magazin” ce este pe cale de
disparitie, acesta acuza si denigreaza cu nesimtire
un reprezentant ales in mod liber si democratic
pentru a reprezenta Colegiul 3 al Diasporei
in Parlamentul Romaniei. Deputatul Mircea Lubanovici
a fost ales si nu numit, lucru care probabil
domnul Dwight Patton il pricepe cam greu.
Pentru
ca domnul Patton sustinea sus si tare ca ziarul
pe care-l pastoreste se conduce dupa principiul
“Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi apara
pana la moarte dreptul tau de a spune ceea ce
gandesti.” consideram ca s-a auto-obligat sa
publice acest contraprotest in revista domniei
sale ca drept la replica al romanilor din Diaspora,
al acelora, care l-au ales pe domnul deputat
Mircea Lubanovici, sa-i reprezinte.
Permiteti-ne
domnule Patton sa va facem o recapitulare a
rezultatelor obtinute de catre candidatii din
acest colegiu electoral si sa va reamintim faptul
ca Mircea Lubanovici (PDL) a reusit performanta
sa se claseze pe primul loc cu cele mai multe
voturi. De altfel el a obtinut un scor de trei
ori mai mare (da am zis bine: de 3 ori mai mare)
decat candidatul PNL clasat de pe locul 2, acesta
din urma fiind la un avantaj de mai putin de
1% din totalul de voturi fata de candidata PSD
ce s-a clasat pe locul 3.
Domnul
Patton isi incepe pledoaria cu o serie de acuzatii
pe cat de grave in aparenta pe atat de aberante
si lipsite de substanta. Acesta sustine faptul
ca “s-au oferit sume insemnate de bani, pentru
“cumpararea” voturilor ”. Am dori sa ne spuna
si noua cine a platit, cat si cui pentru voturi?
A aduce acuzatii si a improsca cu noroi este
usor si la indemana oricui, mai greu este sa
le si dovedesti. Sau domnia sa ne crede pe romanii
din acest colegiu suficient de naivi sa credem
orice barfa fara a avea pretentia la dovezi?
Cat priveste
implicarea bisericilor in procesul de votare,
acestea au servit pur si simplu doar ca locatie
unde romanii sa poata vota. Daca unii nu stiu,
bisericile romanesti din Diaspora, spre deosebire
de Romania, nu au doar rolul de a fi locul unde
oamenii se inchina lui Dumnezeu; ele sunt un
adevarat nucleu in jurul carora se formeaza
si se construieste comunitatea; este locul de
intalnire al romanilor in care vin sa se cunoasca
mai bine, sa lege prietenii, casatorii; vin
pentru a organiza evenimente artistice si culturale,
pentru a-si gasi un loc de munca sau o locuinta,
si uneori sa discute chiar si afaceri, etc,
etc…
In plus
aceste sectii de votare au fost aprobate de
Ministerul Afacerilor Externe, iar daca cineva
se indoieste de legitimitatea lor ar trebui
sa contacteze direct consulatele si ambasadele
din zona in care locuiesc, pentru a-si clarifica
nelamuririle. Fiecare sectie de votare, fara
nici o exceptie, a avut o persoana din cadrul
Ministerului Afacerilor Externe care a fost
prezenta tot timpul in cadrul desfasurarii alegerilor
pentru a observa orice neregula. Ba mai mult,
fiecare partid politic a avut dreptul (si multe
chiar si-au exersat acest drept) de a-si delega
observatori proprii in fiecare sectie de votare.
Acuzatiile aduse iresponsabil si cat se poate
de malitios de catre directorul Clipei pe cale
de disparitie sunt nu doar la adresa deputatului
Lubanovici ci si la adresa Ministerului Afacerilor
Externe, precum si a tuturor membrilor comisiilor
sectiilor de votare cu observatori de partid
cu tot.
Si daca
domnul Patton are pretentia a avea un spirit
democrat si ca locuieste in SUA de atatia ani,
de ce nu se uita atunci si la faptul ca pana
si guvernul federal american permite si chiar
incurajeaza folosirea salilor sociale ale bisericilor
(chiar si unele romano-americane) ca sectii
de votare!
Cat priveste
acuzatiile cu privirea la unii si la altii anchetati
de autoritatile americane, domnul Patton uita
de faptul ca nu deputatul Lubanovici este cel
investigat si nu el este responsabil de problemele
pe care unul sau altul le are cu legea. Mai
mult decat atat, intamplator, in Statele Unite,
cei care sunt intr-o ancheta in desfasurare
beneficiaza de prezumtia de nevinovatie: “innocent
until proven guilty”.
Cat de
rau intentionat poate fi domnul Patton, sau
cat de multa otrava vrea sa imprastie in lumea
libera romaneasca cautand sa-l acuze prin asociere
pe deputatul Lubanovici de niste lucruri sau
infaptuiri pentru care sunt invinuite alte persoane,
una dintre care (domnul Caza din Sacramento)
l-a intalnit doar intr-un grup de peste 30 de
romani-americani din aceasta comunitate cu care
s-a fotografiat. Cat despre asocierea sa cu
domnul Lucescu dorim sa reamintim domnului Patton
ca acestia au fost amandoi editori si sponsori
ai ziarului Romanian Times si nu aveau alte
afaceri impreuna! Domnul Lubanovici nu poate
fi acuzat de ce-ar fi invinuit domnul Lucescu
intr-o afacere unde el nici nu a avut acces,
la fel cum nu poate fi acuzat nici de ce-ar
face sau n-ar face orice alt roman din vecini.
Domnul
Patton a incercat sa citeze fel si fel de filozofi
si sa ne dea tot felul de trimiteri la fel de
fel de scriitori, avand impresia ca o sa para
mai cult, si in acest fel o sa impresioneze
cititorii care oricum nu-l citesc, si-l lasa,
cum este firesc, sa falimenteze.
Cat priveste
“intelectualii si sutele de mii de romani din
diaspora, care au luptat pe frontul invizibil
...” acei romani sunt atat de invizibili ca
au disparut cu desavarsire; iar la alegeri s-au
evaporat complet, pentru ca altfel ar fi fost
prezenti la sectiile de vot, cu pasapoartele
valabile, gata sa puna stampila pe candidatul
lor preferat, incat sa nu mai dea prilejul nimanui
care nu-i reprezinta, sa fie ales si trimis
in Parlamentul Romaniei. Intamplator insa NOI,
ne-am pastrat pasapoartele valabile tocmai pentru
a putea vota, am mers la vot, am votat si am
ales un reprezentant dintre candidatii pretendenti
la functie. Intre un prozelit om de afaceri
de o prosperitate rara, dar certat cu legea
in Romania, un ateu independent American cu
studii superioare, o candidata socialista care
simpatizeaza cu fostii comunisti, si un om mai
simplu insa cu frica de Dumnezeu, romanii din
Colegiul 3 al Diasporei au ales pe cel din urma.
Bilantul activitatii sale nu se face dupa opt
luni si nici dupa un an ci in cel mai bun caz
la jumatatea sau la sfarsitul mandatului. Pana
atunci insa daca cineva are ceva de zis, fie
de bine sau rau, o poate face direct deputatului
ales pentru ca acesta nu si-a ascuns datele
de contact ci si le-a pastrat la vedere. Va
intreb, domnule Patton, inainte sa va publicati
articolul ati incercat vreodata, macar o data,
sa-l contactati pe domnul Lubanovici?
Si daca
tot vreti sa fiti folositor, de ce nu dati mai
bine un sfat bun pentru toti romanii din acest
colegiu? Nu credeti ca ar fi bine ca romanii
care n-au votat, dar fac scandal si sunt nemultumiti,
sa isi faca actele pentru a participa data viitoare
la alegeri? Si intre timp ar fi bine sa puna
mana fiecare pe telefon sau sa trimita un email
deputatului lor, pentru a-si spune deschis si
in mod direct problemele si doleantele pe care
le au, dar in acelasi timp sa fie constienti
ca nu tot ceea ce vor cere, se va si putea rezolva
peste noapte sau pocnind din degete. Domnule
Patton, in urma cu cativa ani ati promis d-lui
Lubanovici ca-l veti desfiinta pentru ca si-a
permis sa faca un ziar distribuit pe gratuit
stricandu-va piata de distributie pentru revista
Clipa, insa chiar asa de josnic nu v-a crezut
nimeni.
\Noua romanilor
din Diaspora ni se face scarba cand un asa zis
director de publicatie romaneasca denigreaza
pe nedrept nu doar o persoana ci chiar un deputat,
ales liber si democratic, in una din institutiile
cele mai inalte din stat, Parlamentul Romaniei
doar pentru a da astfel avantaj in ajun de campanie
electorala prezidentiala cripto-comunistului
socialist-marxist PSD-ist. Iata ca se folosesc
si azi exact aceleasi metode ca pe vremea vechiului
impuscat cand tinta atacurilor nu este doar
o persoana incomoda, ci victimele reale sunt
de fapt toti membrii familiei sale.
Noua, romanilor
din Diaspora, ne este lehamite de astfe de specimene
precum domnul Patton, ne scuzati ca l-am numit
domn, care in loc sa contribuie la unificarea
comunitatii, o invrajbesc si o dezbina si mai
mult.
Contraprotestul
romanilor din Colegiul 3 Diaspora care si-au
votat deputatul !
|